Transnistria a primit de la Rusia circa 4,8 milioane de dolari SUA

Transnistria a primit o nouă tranşă de asistenţă financiară din partea Federaţiei Ruse în mărime de circa 140,5 milioane de ruble ruseşti (4,8 milioane de dolari SUA). La fel ca tranşele anterioare, banii vor fi repartizaţi pentru achitarea adaosurilor la pensii în mărime de cîte 160 de ruble transnistrene (circa 15 dolari), precum şi pentru îmbunătăţirea alimentaţiei în instituţiile sociale şi medicale, în casele de copii, centrele de reabilitare şi spitale.

Proiectul umanitar privind acordarea asistenţei Transnistriei a fost lansat în anul 2007, după adresarea deputaţilor Partidului „Obnovlenie” de la Tiraspol către Duma de Stat a Rusiei. În cadrul acestui proiect, regiunea din estul Moldovei a primit pînă în prezent peste 2 miliarde de ruble. Kremlinul a reluat acordarea asistenţei umanitare Transnistriei în primul trimestru al anului 2011, după ce a sistat-o la mijlocul anului 2010 din cauza unor dubii privind repartizarea banilor alocaţi. Asistenţa a fost reluată după ce administraţia de la Tiraspol a reuşit să confirme că banii au fost folosiţi legal.

sursa: prime.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago