Select your Top Menu from wp menus

Tragedii pe apă in raioanele Orhei si Teleneşti, soldate cu doi inecaţi

Doi oameni s-au inecat la sfarsitul saptamanii trecute – unul in s. Pohrebeni,  Orhei, iar altul – in  s. Sărătenii Vechi , Teleneşti.

Cadavrul barbatului, in varsta de 55 de ani,  care s-a inecat sambata noaptea  intr-un bazin acvatic din satul Pohrebeni, a fost extras din apa abia spre seara zilei de luni, 21 mai. Victima, paznicul unui lac cu suprafata de aproximativ 15 ha si adancimea de la 2 pana la 4 metri,  a fost gasit nu departe de malul si damba bazinului.

Potrivit datelor Directiei Situatii Exceptionale Orhei, sambata seara  paznicul s-a dus cu barca  spre locul unde erau intinse plasele de peste. Se presupune, ca atunci cand s-a aplecat sa le verifice, barca s-a dezechilibrat si barbatul a cazut in apa.  Barca rasturnata  a fost observata mai tarziu, de catre  arendatorul bazinului acvatic.

Pe durata zilei de duminica consatenii barbatului inecat au tras navodul, incercand sa gaseasca cadavrul. Acesta, insa, a fost extras din apa tocmai luni seara de   scafandrierii de  la  Chisinau.

O tragedie pe apa s-a intamplat sambata si in satul Saratenii Vechi, raionul Telenesti. Nenorocirea a avut loc chiar pe malul Rautului, iar decesul barbatului, in varsta de 37 de ani,  pare destul de bizar.  Acesta a fost gasit fara suflare in namolul de pe malul raului. Barbatul ar fi cazut cu fata  in jos , dupa ce a incercat sa scoata din namol o vaca care s-a impotmolit in glodul lipicios de pe malul Rautului.