Un accident tragic s-a produs în după amiaza zilei pe traseul Chișinău-Orhei, în preajma localului “Doi Haiduci”. Impactul violent între două automobile a curmat viaţa unei persoane. Potriivit unor surse, victima este fostul vicepreşedinte al raionului Orhei şi fostul şef al Întreprinderii Silvicultura Orhei, Valerian Scutelnic.
Victima se afla la volanul unui Wolksvagen care, în timp ce schimba direcţia de deplasare, a fost tamponat lateral de un Audi. Oamenii legii consideră că şoferul Wolksvagenului nu s-a asigurat suficient înainte de a executa manevra pe şosea. În cel de-al doilea automobil, implicat în accident, se afla o familie din trei persoane, care aproape că nu a avut de suferit.
Valerian Scutelnic avea 70 de ani. Între anii 2011-2013 acesta a fost vicepreşedinte al raionului Orhei, iar anterior, o perioadă îndelungată de timp, a ocupat funcţia de şef al Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei.