O fetiţă de trei ani a murit cu zile în chinuri groaznice, după ce a fost împunsă de un berbec, care i-a provocat leziuni incompatibile cu viaţa. Tragedia s-a întâmplat în dimineaţa acestei zile în satul Ţâghira, raionul Ungheni. Micuța a murit în drum spre spital, scrie jurnal.md.
Copila a ieşit la joacă împreună cu alţi copii într-o casă părăsită din mahala. Tot acolo părinţii micuţei au scos la păscut un berbec, pe care însă nu l-au priponit. La un moment dat, animalul s-a repezit în direcţia copiilor, iar Valeria nu a reuşit să fugă.
Ajutorul a venit prea târziu, iar medicii nu au mai putut salva viaţa micuței, care a murit în ambulanță, în drum spre spital.
Mama fetiţei, care este însărcinată în luna a 6-a, se află în stare de şoc. Vestea că micuţa a decedat a cutremurat tot satul.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele pentru a stabili cine se face vinovat de tragedie.
sursa: jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…