Serviciul de Informaţii şi Securitate în comun cu Procuratura municipiului Chişinău au deconspirat o grupare criminală, specializată în contrabandă cu substanţe radioactive.Membrii grupării s-au dovedit a fi cetăţeni ai Republicii Moldova. În cadrul  operaţiunii de reţinere, a fost ridicată o cantitate impunătoare de uraniu, care urma să fie comercializată contra sumei de 210 mii de dolari SUA.Actualmente, ofiţerii de informaţii şi securitate împreună cu procurorii întreprind măsuri speciale de investigaţii şi acţiuni de urmărire penală în vederea stabilirii provenienţei materialelor radioactive,  implicarea altor persoane în schema infracţională, precum şi alte circumstanţe relevante urmării penale.
În decembrie 2014, șapte persoane care făceau, deasemeni, parte dintr-o grupare specializată în contrabanda cu substanțe radioactive, fuseseră reținute într-o acțiune coordonată a Poliției, Procuraturii Generale, și a Biroului Federal de Investigații din Statele Unite. Uraniul descoperit atunci avea calitatea de „material nuclear” și provenea din Rusia
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…