Select your Top Menu from wp menus

„Trădătorii“ lui Voronin

După congresul PCRM, foştii membri, acuzaţi de infidelitate, spun că partidul e ca un butoi gol, fără substanţă, ce face doar gălăgie.

Reforma PCRM, aşteptată la cel de-al VII-lea congres al formaţiunii, nu s-a produs. Evenimentul a fost însă o ocazie în plus pentru Vladimir Voronin, reconfirmat în funcţia de preşedinte al partidului, de a ataca, într-un discurs de două ore, şi AIE, şi România, dar şi pe foştii săi colegi comunişti.

După ce i-a enumerat pe Marian Lupu, Victor Stepaniuc, Igor Dodon, Zinaida Greceanâi, Voronin nu avea cum să uite de „ultima palmă” care a zdruncinat PCRM: plecarea lui Vadim Mişin. „Mai devreme sau mai târziu vom afla despre motivele adevărate ce stau în spatele acestui pas ruşinos. Mişin a fost lăsat singur cu conştiinţa lui. Rămâne ca el să îndure această ultimă încercare, căreia, în opinia mea, el nu va fi capabil să reziste”, a punctat şeful PCRM.

BALOANELE DE SĂPUN ALE PCRM
La rândul său, Vadim Mişin ar putea veni cu o replică abia azi, într-o conferinţă de presă. Ceilalţi, pomeniţi în discursul lui Voronin, cred că evenimentul de sâmbătă a demonstrat încă o dată că PCRM continuă „să se marginalizeze şi să se radicalizeze”. Victor Stepaniuc susţine că Partidul Comuniştilor va mai trăi atâta timp cât Vladimir Voronin va fi în puteri. Fostul comunist nu exclude că ar putea urma şi alte plecări, întrucât formaţiunea este incapabilă să vină cu idei noi şi serveşte alegătorilor baloane de săpun. „În afară de Marc Tkaciuk şi Vladimir Voronin, echipa e «goală». PCRM este asemenea unui butui gol care face gălăgie, dar nu are substanţă. La acest congres ar fi trebuit să-şi revizuiască viziunile, dar asta nu s-a întâmplat”, ne-a spus Stepaniuc. El a precizat că nu se bucură de prăbuşirea PCRM pentru că asta înseamnă slăbirea forţelor de stânga.

„Aceleaşi declaraţii, aceleaşi învinuiri. Viitorul PCRM este destul de sumbru: se marginalizează şi se radicalizează în continuare”, a comentat şi socialistul Igor Dodon. „Fiecare partid îşi făureşte singur soarta. Dumnezeu cu dânşii, cu fiecare dintre ei!”, s-a arătat nepăsătoare Zinaida Greceanâi care, deşi nu a fost membră a formaţiunii, ar fi putut ajunge şef de stat dacă, în 2009, colegii comunişti care au înaintat-o ar fi găsit „votul de aur”.

„LISTA TRĂDĂRILOR”, ŞI MAI LUNGĂ
Analiştii politici consideră că, în urma congresului PCRM, „lista trădărilor” s-ar putea lungi.„Reprezentanţii PCRM aleşi în organele locale voiau o poziţionare clară faţă de guvernare, dar asta nu s-a întâmplat. Comuniştii au rămas la poziţia de ignorare, fapt care nu le promite viaţă uşoară”, este de părere Viorel Cibotaru.
sursa:adevarul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tradatorii-lui-voronin/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19