Săptămâna viitoare, mai exact marţi, 1 martie, urmează să fie intervievaţi cei nouă candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Comisia specială de selectare a candidaţilor i-a admis la concurs şi pe alţii trei care anterior trebuiau să certifice experienţa de activitate în sistemul financiar-bancar, transmite IPN.
Deputatul Ştefan Creangă, preşedintele Comisie de selectare a candidaţilor, a comunicat după şedinţa acesteia că patru candidaţi vor fi prezenţi la interviu, cu trei s-a stabilit că vor fi intervievaţi online, iar cu alţii doi urmează să se clarifice încă dacă vor fi în ţară sau dacă interviul va fi online.
Comisia a stabilit şi criteriile în baza cărora vor fi evaluaţi candidaţii. Criteriul de bază este lipsa afilierii politice, care are cel mai înalt punctaj. Ştefan Creangă a subliniat că este foarte important să se excludă orice afiliere politică a viitorului guvernator al BNM.
După proba interviurilor va fi ales un singur candidat la funcţia de guvernator al BNM care ulterior să fie prezentat în Parlament pentru aprobare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…