Select your Top Menu from wp menus

Topul celor mai transparente instituţii bancare din Moldova

Cele mai transparente instituţii bancare din Moldova, din punctul de vedere al acţionariatelor, sunt BCR Chişinău, Eximbank – Gruppo Veneto Banca, Mobias Bancă – Groupe Societe General şi ProCredit Bank. Aceste instituţii au acumulat cinci stele, ceea ce reprezintă cel mai înalt grad de transparenţă a acţionariatului, conform celei de-a doua ediţii a ratingului transparenţei acţionarilor din băncile comerciale, elaborat de Centrul Analitic Independent, Expert Grup, şi prezentat joi, 4 august, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN de către expertul Natan Garştea.

În conformitate cu analiza informaţiilor disponibile pe paginile web ale băncilor comerciale la 31 iulie, nivel înalt de transparenţă (ceea ce înseamnă că există un volum semnificativ de informaţie despre majoritatea acţionarilor băncii) s-a constatat la Comerţbank, FinComBank şi Moldova Agroindbank.

Un nivel mediu de transparenţă (despre unii acţionari există puţină informaţie publică sau printre aceştia se regăsesc unele grupuri de risc) se atestă la Energbank, Moldindconbank, Victoriabank.

Nivel scăzut de transparenţă (unde o cotă semnificativă de acţiuni este deţinută de persoane despre care există puţine informaţii sau care intră în categoriile de risc, sau banca a comis erori în informaţia dezvăluită) s-a depistat la o singură instituţie bancară – EuroCreditBank.

Potrivit lui Natan Garştea, cel mai scăzut rating, de o stea, nu a fost atribuit niciunei bănci. Ratingul de o stea presupune un nivel foarte scăzut de transparenţă, unde  majoritatea acţiunilor sunt deţinute de persoane despre care nu sunt disponibile informaţii sau care intră în categoriile de risc. Expertul a subliniat că ratingul  nu reflectă solvabilitatea şi stabilitatea financiară a băncilor comerciale, ci se referă strict la componenţa beneficiarilor finali ai acţiunilor bancare, analizaţi prin prisma a doi indicatori de percepţie: transparenţa şi puterea financiară.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/topul-celor-mai-transparente-institutii-bancare-din-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19