Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), ocupă prima poziţie în topul judecătorilor de la CSJ cu cele mai multe şi mai luxoase automobile scrie Ziarul de Gardă.
Acesta deţine două automobile de model Mercedes şi un Subaru Forester în valoare de peste 1,5 milioane lei. Pe locul doi şi trei se poziţionează vicepreşedinţii CSJ, Svetlana Filincova şi Constantin Gurschi. Iar pe ultima poziţie din clasament se situează judecătorul Petru Ursache, care este proprietarul unui Volkswagen Passat fabricat în anul 1990 şi a unui Moskvitch 412.
La CSJ activează 33 de judecători. În declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, patru magistraţi susţin că nu deţin automobile, iar ceilalţi 29 de judecători deţin, în total, 39 de automobile. Cele mai populare automobile pe care le folosesc judecătorii de la CSJ sunt de model Mercedes şi Toyota — 12 automobile, BMW şi Hyundai — 8 automobile, Audi A6 — 2, celelalte fiind de diferite modele (Grafic nr. 1).
continuarea pe zdg.md
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…