Categories: ExterneȘtiri

Tomografia ar putea identifica persoanele predispuse să comită infacţiuni

Gerhard Roth, un neurolog german, susţine că a descoperit regiunea din creier asociată cu comiterea de activităţi infracţionale, acea zonă având o culoare întunecată în cazul criminalilor, al violatorilor şi al hoţilor. Potrivit acestuia, „regiunea răului” s-ar afla în lobul central, apărând pe radiografii ca o zonă întunecată, scrie dailymail.co.uk, citat de antena3.ro

Descoperirea a fost făcută în timp ce neurologul analiza creierele unor persoane condamnate pentru comiterea de acte violente, în cadrul unui studiu comandat de Guvernul german.

„Le-am proiectat acelor persoane o serie de scurtmetraje şi am măsurat undele cerebrale pe care le emiteau în acele momente. Atunci când în filme erau prezentate scene brutale şi sordide, subiecţii nu arătau niciun fel de emoţie. În acele zone cerebrale în care se formează pentru oamenii obişnuiţi sentimentele de compasiune şi milă, în cazul lor nu se petrecea nimic”, a explicat Gerhard Roth.

Se pare că masa întunecată, aflată în partea din faţă a creierului, a apărut în toate tomografiile persoanelor care au comis acte de violenţă criminală.

Gerhard Roth susţine că infractorii au „o predispoziţie genetică” pentru violenţă.

„Atunci când primeşti radiografiile creierelor unor criminali periculoşi, se observă aproape întotdeauna anumite deficienţe în partea din faţă a creierului. Există cazuri când anumiţi oameni devin infractori din cauza unei tumori sau a unei leziuni din acea zonă, iar după operaţia de îndepărtare a tumorii, acea persoană devine din nou un om normal. Acestea sunt deficienţe fiziologice, întrucât anumite substanţe, precum serotonina din lobul frontal, nu lucrează eficient. Însă aceasta este cu siguranţă zona cerebrală unde se formează răul şi unde acesta stă ascuns”, a explicat savantul german.

„Desigur, nu este ceva automat. Creierul poate să compenseze cumva tendinţele violente, însă nu se ştie cum procedează. Însă, atunci când văd tomografia unui tânăr şi descoper deficienţe în lobul frontal, îmi spun că există un risc de 66% ca acea persoană să fie un infractor în devenire. E uşor să descoperi comportamentul antisocial foarte devreme”, a adăugat el.

Medicul a împărţit infractorii în trei grupuri, în încercarea lui de a descoperi unde se află „răul”.

Din primul grup, denumit „grupul oamenilor sănătoşi psihologic”, fac parte acele „persoane care cresc într-un mediu în care pare OK să baţi, să furi şi să ucizi”.

Din al doilea grup fac parte criminalii deranjaţi mintal care privesc lumea înconjurătoare ca pe un mediu ameninţător. „O privire greşită, o mişcare nepotrivită, iar ei explodează şi pot să devină criminali”, afirmă expertul german.

Al treilea grup este format din psihopaţii puri, un grup din care fac parte tirani precum Hitler şi Stalin.

sursa: antena3.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago