Select your Top Menu from wp menus

Titus Corlăţean îşi propune organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlament

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, intenţionează să acţioneze la nivelul Executivului pentru organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlamentul României, în concordanţă cu prevederile legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, adoptată în anul 2007. El a făcut această declaraţie sâmbătă la Forumul Românilor de Pretutindeni, scrie AGERPES.

Printre altele, a spus Corlăţean, legea prevede înfiinţarea unui Congres al Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlamentul României, cu reprezentanţi din comunităţile româneşti şi din afara ţării şi a unui consiliu reprezentativ.

Ministrul s-a referit la Legea nr. 299 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care a fost adoptată în 2007 la propunerea sa şi care prevede că Ziua românilor de pretutindeni se sărbătoreşte pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

„Am cam uitat să sărbătorim această zi (n.r. – 30 noiembrie). Propun să fim atenţi la această simbolistică. Pe de altă parte, prea puţine din acea lege au fost puse în practică şi, printre altele, legea prevede înfiinţarea unui Congres al românilor de pretutindeni, pe lângă Parlamentul României, cu reprezentanţi din comunităţile româneşti din afara ţării, şi a unui Consiliu reprezentativ’, a precizat Corlăţean.

sursa: agerpres.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/titus-corlatean-isi-propune-organizarea-congresului-romanilor-de-pretutindeni-pe-langa-parlament/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19