Categories: PoliticSocialȘtiri

Tiraspolul continuă să sfideze Chișinăul privind ilegalitățile din Zona de Securitate

Tiraspolul continuă să sfideze Chișinăul privind instalarea posturilor ilegale de „grăniceri” în Zona de Securitate.

„În afara agendei a rămas subiectul promovat începând cu iulie 2019, care presupune efectuarea unei analize complexe a situației actuale în Zona de Securitate. Motivul excluderii este că nu a fost acceptat pentru discuție de către partea transnistreană. Reprezentanții Tiraspolului înțeleg că, dacă va fi inițiată o asemenea analiză, vor fi scoase în vileag toate încălcările pe care le admit în Zona de Securitate, în primul rând, prezența așa-numitor „grăniceri” și crearea impedimentelor artificiale în calea liberei circulații. În același context, Comandamentul Militar Întrunit nu a prezentat o soluție pentru deplasarea necondiționată a observatorilor militari în vederea documentării posturilor instalate ilegal în Zona de Securitate”, se arată în comunicatul Comisiei Unificate de Control (CUC). 

La inițiativa delegației Chișinăului, la ședință au fost examinate aspecte privind îmbunătățirea condițiilor de executare a serviciului la postul nr. 9/stâng al Forțelor Mixte de Pacificare situat în apropiere de Vadul lui Vodă. Anterior, delegația Republicii Moldova a adresat o solicitare pentru a prelua funcțiile administrative asupra acestui post, așa încât autoritățile să aibă temei juridic pentru a finanța lucrările necesare. Partea transnistreană s-a opus luării deciziei și a încercat să politizeze problema. Consultările asupra acestui subiect vor continua.

La capitolul respectarea deciziilor aprobate și crearea atmosferei de încredere în cadrul Comisiei Unificate de Control, copreședintele din partea Chișinăului a readus în atenție evenimentele de la Râbnița din 2 iulie curent, când posturile ilegale transnistrene au blocat masiv deplasarea liberă a cetățenilor. Părții transnistrene i-au fost solicitate explicații referitoare la cauza neinformării Comisiei Unificate de Control despre faptul că, în ziua desfășurării ședinței săptămânale, în Zona de Securitate avea loc concentrarea de forțe, fiind adus inclusiv „batalionul cu destinație specială Dnestr”, probabil pentru a reprima revolta locuitorilor. Exponenții Tiraspolului au lăsat fără răspuns această întrebare.

În altă ordine de idei, Comandamentul Militar Întrunit a informat Comisia că în primele 6 luni ale anului 2020, sub controlul observatorilor militari, în Zona de Securitate, au fost ridicate de la localnici 3527 de unități de armament, muniții și explozive. Acestea datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau acțiunilor de luptă din 1992 și au fost transmise pentru distrugere în modul stabilit.

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

8 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

9 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

2 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o săptămână ago