Select your Top Menu from wp menus

Tiraspolul acuză Chişinăul că încalcă înţelegerea de transportare a mărfurilor pe calea ferată

Tiraspolul acuză Chişinăul că încalcă înţelegerea protocolară privind transportul de mărfuri pe calea ferată prin regiunea transnistreană. Până nu demult, trenurile din Ucraina veneau la staţia Slobodca, de unde vagoanele erau preluate de o locomotivă transnistreană şi duse la destinaţie, astfel şi agenţii economici transnistreni îşi puteau transporta mărfurile. După anumite înţelegeri între Republica Moldova şi Ucraina, partea transnistreană a fost exclusă din acest lanţ de logistică, a declarat presei reprezentantul politic al Tiraspolului, Nina Ştanski, vineri, după întrevederea cu vicepremierul Victor Osipov, care reprezintă Chişinăul în procesul de reglementare, transmite IPN.

„Am constatat că a fost încălcat protocolul semnat în 2012 privind transportul feroviar de mărfuri. Mi s-a creat impresia totuşi că partea moldovenească nu este interesată să înrăutăţească acest aspect. Am discutat ca partea moldovenească să recheme cererile făcute de Calea Ferată a Moldovei către colegii din Ucraina şi să reînceapă activitatea staţiei de trenuri Slobodca”, a comunicat Nina Ştanski.

La rândul său, Victor Osipov, care a făcut declaraţii separat de Nina Ştanski, a spus că, în opinia sa, decizia protocolară privind transportul feroviar de mărfuri nu se încalcă. Cu referire la un alt subiect pus în discuţie – cazul miliţian transnistrean întemniţat în Grecia, Chişinăul a făcut demersurile respective pentru extrădarea acestuia. „Nu vrem să încălcăm prezumţia nevinovăţiei, dar el este implicat într-un dosar penal. Din câte ştiu, dosarul a fost transferat oficial, după anumite proceduri ar putea începe extrădarea acestuia”, a mai spus Victor Osipov.

În problema terenurilor situate după traseul Camenca-Tiraspol, Victor Osipov a spus că poziţiile sunt divergente, dar este foarte important să se găsească o soluţie. „Considerăm că cea mai scurtă cale de rezolvare a problemei e să revenim la mecanismul din 2006 pentru ca în continuare oamenii să-şi poată prelucra terenurile”, a opinat oficialul. Conform acelui mecanism, fermierii primeau anual de la administraţia locală permisiunea de a prelucra gratuit terenurile.

Victor Osipov a mai spus că autorităţile Republicii Moldova înţeleg problemele cu care se vot confrunta agenţii economici transnistreni atunci când preferinţele comerciale autonome cu UE vor expira, la 1 ianuarie 2016. „Vrem să se găsească anumite posibilităţi ca aceştia să activeze, avem câteva propuneri în acest sens. După examinarea propunerilor trebuie să ieşim cu un plan acceptat de Chişinău şi Tiraspol, pe de o parte, şi de Bruxelles, pe de altă parte”, a comunicat vicepremierul.

Grupurile de experţi din Chişinău şi Tiraspol în domeniul ecologic, învăţământ şi economie se vor întâlni săptămâna viitoare. Următoarea şedinţă a reprezentanţilor politici urmează să aibă loc pe 10 septembrie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tiraspolul-acuza-chisinaul-ca-incalca-intelegerea-de-transportare-a-marfurilor-pe-calea-ferata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19