Select your Top Menu from wp menus

Tiraspolul a refuzat filmări în satul de baștină al maestrului Eugen Doga

Delegația Republicii Moldova a solicitat în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC), admiterea zborului unui elicopter civil în Zona de Securitate, pe data de 3 octombrie anul curent, pentru a efectua filmări la locul de baştină al compozitorului Eugen Doga, originar din satul Mocra, raionul Râbniţa. Imaginile sunt necesare pentru filmul documentar realizat cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a maestrului. Demersul a suscitat discuţii aprinse şi în contradictoriu în cadrul şedinţei CUC, iar ca urmare Tiraspolul a refuzat solicitarea Chișinăului, transmite IPN.

În pofida faptului că Delegaţia Federaţiei Ruse, reprezentanţii Ucrainei şi ai Misiunii OSCE în CUC au susţinut solicitarea Delegaţiei Republicii Moldova, reprezentanţii Tiraspolului s-au opus cu vehemenţă. Pentru a-şi justifica refuzul, reprezentantul Tiraspolului în CUC, Oleg Beleakov, a invocat argumente rupte de realitate, cum ar fi faptul că pentru astfel de acţiuni ar fi necesară „reanimarea” escadrilei de elicoptere ale Federației Ruse, aflate în prezent în conservare, se menționează într-un comunicat de presă al Delegației.

Următoarea ședință a CUC este preconizată pentru 5 octombrie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tiraspolul-a-refuzat-filmari-in-satul-de-bastina-al-maestrului-eugen-doga/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19