Select your Top Menu from wp menus

Tinerii specialişti din instituţiile medicale din sate vor primi Indemnizaţii unice majorate

Medicii şi farmaciştii vor primi o indemnizaţie unică de 45 de mii de lei, iar asistenţii medicali şi moaşele vor ridica o alocaţie de 36 de mii de lei, cu 15 mii de lei şi, respectiv, 12 mii de lei mai mult. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat astăzi majorarea indemnizaţiei pentru tinerii specialişti repartizaţi în instituţiile medicale din sate şi au susţinut acordarea alocaţiei într-o tranşă unică. Până în prezent, indemnizaţia era acordată în decurs de trei ani.

Majorarea indemnizaţiei pentru tinerii specialişti şi achitarea sumei într-o tranşă unică reprezintă o parte dintre măsurile întreprinse de Ministerul Sănătăţii în scopul asigurării instituţiilor medicale publice cu personal medical.

În vara anului 2016, Guvernul a aprobat Regulamentul privind salarizarea angajaţilor din sistemul de sănătate, care presupune remunerarea lucrătorilor medicali în baza unui nou mecanism. Din luna iulie, anul trecut, toţi angajaţii din instituţiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, primesc salarii cu 20 la sută mai mari.

Ministerul Sănătăţii anunţă că, în acest an, în instituţiile medicale publice din zonele rurale vor fi repartizaţi aproximativ 400 de medici, peste 700 de asistente medicale, 65 de felceri, 21 de asistenţi igienişti-epidemiologi şi 19 moaşe. 

Sursa:  TVRMoldova 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tinerii-specialisti-din-institutiile-medicale-din-sate-vor-primi-indemnizatii-unice-majorate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19