Tinerii care au ieşit luni, 14 noiembrie, la protest pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de desfăşurarea celui de-al doilea tur de scrutin, au protestat până seara. Aceştia au cerut alegeri prezidenţiale noi, au cântat piese patriotice şi au aprins lumânări, transmite IPN.
După ce au protestat circa două ore în faţa Comisiei Electorale Centrale, căreia i-au cerut demisia, protestatarii au mers la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde şi-au continuat acţiunea de protest. Tinerii au scandat „Jos Dodon!”, „Vrem alegeri noi!” şi „Vrem CEC independent!”.
Protestatarii, printre ei în mare parte tineri, dar şi alegători de alte vârste, au spus că cer alegeri noi şi sunt nemulţumiţi că celor din regiunea transnistreană li s-au creat condiţii de vot, dar celor din diasporă nu.
Totodată, tinerii au anunţat că acţiunea de protest va continua în ziua de marti, 15 noiembrie, începând cu ora 11.00 în faţa Liceului „Gh.Asachi” din capitală.