Categories: PoliticȘtiri

Timofti: Cazurile de mituire a alegătorilor sau votare multiplă sunt privite cu prea multă îngăduinţă de autorităţile competente

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, la lucrările celei de-a 10-a ediții a Conferinței Europene a Autorităților Electorale, organizate la Chișinău sub auspiciile Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția).Șeful statului a ținut un discurs în fața participanților la reuniune în care a subliniat importanța unor alegeri libere și corecte pentru buna funcționare a unui sistem politic democratic. Potrivit unui comunicat al preşedenţiei , Nicoale Timofti a pledat pentru sancționarea severă a ilegalităților în timpul procesului electoral. „Autoritățile electorale au misiunea de a asigura exprimarea voinței libere a cetățenilor. Asta înseamnă, între altele, că CEC trebuie să urmărească foarte atent modul în care sunt finanțate partidele și să intervină prompt pentru a preveni și a pedepsi cazurile de mituire a electorilor sau de votare multiplă. Am avut asemenea cazuri în ultimii ani, dar ele au fost tratate cu prea multă îngăduință de către autoritățile noastre competente. Aș enumera aici, alături de CEC, poliția, procuratura, și instanțele judecătorești”, a declarat Nicolae Timofti.Șeful statului a pledat pentru perfecționarea continuă a cadrului legal. „Aș dori să perseverați în aplicarea tehnologiilor informaționale, pentru ca ideea votului electronic să prindă contur. În condițiile în care sute de mii de cetățeni de-ai noștri se află peste hotarele țării, ar trebui să facem posibilă votarea on-line, fără prezenţa personală a electorilor la secţia de votare. De asemenea, avem obligația să apropiem momentul în care electorii să poată vota la orice secţie de votare, independent de amplasarea teritorială a acesteia”, a spus Nicolae Timofti la Conferința Europeană a Autorităților Electorale, desfășurată la Chișinău.
Nicolae Timofti, care a condus Comisia Electorală Centrală în anii 1993-1994, a apreciat prestația autorității electorale din țara noastră. „De la crearea unei autorități electorale permanente, în 1997, odată cu intrarea în vigoare a Codului Electoral, Comisia Electorală Centrală s-a dovedit a fi un garant al legalităţii şi echităţii în competiţia actorilor politici” , a spus șeful statului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago