The Washington Times despre furtul miliardului din Moldova

Sistemul politic din Republica Moldova a degenerat într-un război tribal de clanuri, în care fiecare clar este loial unui anumit oligarh şi centru de putere. Ideologia a dispărut, alungată de corupţie şi anarhie. Instituţiile guvernamentale nu mai funcţionează. Singura speranţă constă în mulţi bani şi sprijin din Occident. Afirmațiile se conțin într-un editorial publicat în The Washington Times din SUA, care este caracterizat drept o media favorabilă Partidului Republican din această țară.Potrivit sursei citate, orice fonduri furnizate Republicii Moldova, vor merge acum doar pentru acoperirea  banilor furați din bănci şi nu pentru  reconstrucţia ţării, iar FMI este  este ţinut la distanţă de „şmecherii de la putere” care nu permit auditorilor să efectueze o autopsie a sistemului financiar al Republicii Moldova.

În articol se face trimitere la declaraţiile făcute la Washington de fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, potrivit căruia mai mult de jumătate din aceşti bani au dispărut în Rusia, în timp ce restul s-au strecurat prin off-shore-uri şi au dispărut. Rezultatul este că Moldova promiţătoare de cândva a devenit o bombă gata să explodeze. Gofman mai este citat cu afirmația că Rusia şi oligarhii vor ca Republica Moldova  să rămână o zonă gri între Occident şi Rusia şi să nu existe integrare în UE
The Washington Times mai scrie că adevărul șocat despre dispariția banilor din sistemul bancar moldovenesc ar fi că o mare parte din ei a fost oferită de FMI și alte instituții financiare internaționale fiind furați de la contribuabilii occidentali.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago