Categories: RegiuneSocialȘtiri

O activitate din cadrul proiectului ”The Rural Leaders of Europe”/ Comunicat

La începutul acestei luni, în perioada 02 – 09 septembrie, la Bran, România s – a desfășurat training – ul ”The Rural Leaders of Europe”, activitate ce face parte din proiectul cu același nume, proiect finanțat prin programul ”Youth in Action”, gestionat și monitorizat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) din România.

Training – ul face parte din Facilitatea pentru Parteneriatul Estic și are la bază o cooperare a organizațiilor active în domeniul tineretului din opt țări, patru din Uniunea Europeană și patru din Spațiul Est – European și Caucaz (state specifice Facilității pentru Parteneriatul Estic).

Astfel, organizațiile care implementează proiectul și au delegat reprezentanți la activitatea de la Bran sunt:

Federation of Youth Clubs of Armenia (Armenia);

”Bridge to the Future” Youth Public Union (Azerbaijan);

World Vision (Georgia);

Agenția de Dezvoltare Rurală – Centru (Moldova);

Seiklejate Vennaskond (Estonia);

Centro de Studi ed Iniziative Europeo (Italia);

ProReNata (Lituania);

Asociația pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor din Mediul Rural (România, care a fost aplicantul proiectului, deasemenea responsabili pentru logistică, cazare și facilitare).

”The Rural Leaders of Europe” a fost un training ce a reunit tineri din mediul rural. Evenimentul a fost unul practic, în cadrul căruia participanții, lucrători și lideri de tineret au învățat împreună, au făcut schimb de bune practici și transfer de experiență, împărtășind metode adaptate la leadership – ul din mediul rural de unde provin.

Valoarea evenimentului a fost dată de implicarea la maxim a participanților în fiecare activitate, de faptul că fiecare a venit cu idei, viziuni și experiențe pe care le – a împărtășit celorlalți, că opt țări participante au generat diferite opinii și feluri de a vedea și rezolva anumite situații/probleme. Comunicarea, spiritul de echipă și ”fair – play” – ul au fost factorii ce au determinat participanții să creeze per total un grup foarte puternic și bine consolidat.

Concluzia în urma training – ului este că schimbul intercultural și transferul de experiență în astfel de proiecte este cel mai important rezultat, deoarece chiar dacă participanții vin din colțuri diferite de lume, cu diferite viziuni și moduri de a aborda/soluționa anumite probleme, totuși aceste probleme în esență sunt comune, nu întîmplător la prezentarea realităților locale privind oportunitățile/problemele tinerilor din mediul rural, participanții chiar dacă au venit din opt țări au identificat aspecte comune pentru toți iar din acest fapt au rezultat alte parteneriate create și alte concepte ce urmează a fi dezvoltate și aplicate spre finanțare în cadrul programului ”Youth in Action”.

Comunicat al ADR-Centru Orhei

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului  și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.

 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago