Categories: ExterneȘtiri

Testul de sânge care îţi spune cât mai ai de trăit

Un nou test de sânge ar putea răspunde la întrebarea care ne macină pe toţi: „Cât timp mai am de trăit?”.
Oamenii de ştiinţă au descoperit o „amprentă” chimică în sânge care ar putea oferi indicii despre sănătatea şi rata de îmbătrânire a nou-născuţilor. Descoperirea ar putea deschide calea către un test simplu făcut la naştere, care i-ar putea ajuta pe doctori să ţină la distanţă bolile în partea a doua a vieţii pacienţilor.
Tratamente pentru problemele cu oasele şi cu inima ar putea fi dezvoltate pe baza acestor noi informaţii. Cercetătorii au identificat 22 de tipuri noi de molecule strâns legate de metabolism, care ar putea fi indicatori excelenţi a felului în care vom îmbătrâni.
„Metaboliţii care au legătură cu speranţa de viaţă sunt detectabili în sânge, iar în prezent putem spune cu exactitate vârsta unui pacient doar cu ajutorul lor. Acesta este un pas uriaş înainte pentru identificarea cauzelor îmbătrânirii”, a spus dr. Ana Valdes, de la King’s College London, care susţine că genele explică doar o parte din procesul de îmbtrânire, dar şi că schimbările moleculare sunt un factor important.

sursa: evz.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago