Select your Top Menu from wp menus

Terenuri din Orhei SCOASE la vânzare de Primărie VIDEO

Mai multe loturi de pământ din oraşul Orhei vor fi scoase la vânzare. Deciziile au fost aprobare la şedinţa extraordinară a Consiliului Orăşenesc (CO) Orhei din săptămâna trecută, fiind incluse suplimentar pe ordinea de zi la propunerea liderului fracţiunii majoritare, Pavel Verejanu. 

Trei din cele şase proiecte de decizii din această categorie prevăd delimitarea şi scoaterea unor terenruri la licitaţie, printre acestea numărându-se şi un lot cu S   de peste 2,7 ha de  pe şesul ce se întinde spre cartierul Bucuria al oraşului.

Consilierul liberal Oleg Matei s-a arătat nemulţumit de faptul că deciziile  în care se spune că aceste terenuri vor fi scoase la licitaţie sunt examinate în bloc cu cele despre vânzarea terenurilor adiacente caselor de locuit şi a declarat că astfel de decizii trebuiesc luate doar după ce comisia urbanism din cadrul CO  se va deplasa la faţa locului.

Viceprimarul Reghina Apostolova a replicat însă  că terenurile în cauza vor fi numai  delimitate, dar nu scoase la vânzare.

În acelaşi timp,  în notele informative la proiectele de decizii respective se menţionează că terenurile delimitate vor fi expuse la licitaţie după o  şedinţă ulterioară a CO Orhei.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/terenuri-din-orhei-scoase-la-vanzare-de-primarie-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19