Mai multe loturi de pământ din oraşul Orhei vor fi scoase la vânzare. Deciziile au fost aprobare la şedinţa extraordinară a Consiliului Orăşenesc (CO) Orhei din săptămâna trecută, fiind incluse suplimentar pe ordinea de zi la propunerea liderului fracţiunii majoritare, Pavel Verejanu.
Trei din cele şase proiecte de decizii din această categorie prevăd delimitarea şi scoaterea unor terenruri la licitaţie, printre acestea numărându-se şi un lot cu S de peste 2,7 ha de pe şesul ce se întinde spre cartierul Bucuria al oraşului.
Consilierul liberal Oleg Matei s-a arătat nemulţumit de faptul că deciziile în care se spune că aceste terenuri vor fi scoase la licitaţie sunt examinate în bloc cu cele despre vânzarea terenurilor adiacente caselor de locuit şi a declarat că astfel de decizii trebuiesc luate doar după ce comisia urbanism din cadrul CO se va deplasa la faţa locului.
Viceprimarul Reghina Apostolova a replicat însă că terenurile în cauza vor fi numai delimitate, dar nu scoase la vânzare.
În acelaşi timp, în notele informative la proiectele de decizii respective se menţionează că terenurile delimitate vor fi expuse la licitaţie după o şedinţă ulterioară a CO Orhei.