Vineri seara, în cartierul Nistreana al oraşului Orhei a a avut loc inaugurarea festivă a unui teren de mini-fotbal. Evenimentul a constat din tradiţionalele momente de luări de cuvânt, sfinţire şi tăiat de panglică, dar şi un meci de fotbal amical. Pentru reflectarea acestor momente, la Orhei au fost invitaţi mai mulţi jurnalişti.
Pe panoul terenului de mini-fotbal, ca şi în invitaţiile remise presei din partea primarului orsului Orhei Ilan Shor, este indicat faptul că acest obiectiv are o suprafaţă de 10250 metri pătraţi şi beneficiarii lui sunt locuitorii sectorului Nistreana.
După ceremonia de sfinţire, oficiată de preotul bisericii din Slobozia Doamnei, a urmat nelipisita tăiere a panglicii, la care au participat doi oficiali recent aleşi în fruntea oraşului şi raionului – primarul Ilan Shor şi preşedintele Tudor Golub.
În alocuţiunea de deschidere, Ilan Shor şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că în decurs de câteva săptămâni a reuşit să construiască un teren de mini-fotbal modern, care dispune de gazon sintetic şi iluminare nocturnă. La rândul său, preşedintele raionului, Tudor Golub a declarat că îşi doreşte ca cetăţenii să aibă o atitudine grijulie faţă de teren, asigurându-i astfel durabilitatea.
Evenimentul s-a încheiat cu un meci amical jucat de echipele constituite din 6 tineri care locuiesc în sectorul Nistreana şi tot atâţia consilieri orăşeneşti care fac parte din fracţiunea majoritară.
Amintim că construcţia terenului de mini-fotbal din sectorul Nistreana a fost demarată de Ilan Shor, pe atunci candidat la functia de primar de Orhei, în plină campanie electorală. Până la alegeri, lucrările au fost marcate de anumite tensiuni, deoarece construcţia se efectua în mod neautorizat.