Select your Top Menu from wp menus

Tentativă de contrabandă cu tutun de peste 1,3 milioane de lei la postul vamal Giurgiulești

În seara zilei de marți, 27 aprilie 2021, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ofițerii Serviciului Vamal au reținut șoferul unui autocamion la postul vamal Giurgiulești, în care au fost depistate rezerve de tutun de model Heets – IQOS, cu valoarea estimativă preliminară de peste 1,3 milioane lei.
Autocamionul era înregistrat în Rusia și se deplasa din Moldova spre Turcia, declarativ fără încărcătură. Însă, după ce a fost supus scanării cu raze X, a fost descoperit un ascunziș sub forma unui perete dublu în compartimentul marfar, unde au fost depistate și ridicate peste 38 mii de pachete de rezerve de tutun, în asortiment,  cu timbre de acciz ce aparțin unui producător ucrainean.
Marfa ridicată, precum și mijlocul de transport folosit la comiterea infracțiunii urmează a fi recunoscute în calitate de corpuri delicte și evaluate, în vederea ulterioarei confiscări sau, după caz, a contravalorii lor.
Potrivit procurorilor PCCOCS, aceștia urmează să formuleze și să înainteze învinuirea și, în scopul asigurării eficienței investigațiilor, să depună demers privind solicitarea aplicării arestului preventiv.
Prin urmare, șoferul autocamionului, deținător al cetățeniei Republicii Moldova, cu vârsta de 36 de ani, a fost reținut pentru un termen de 72 de ore. Acesta este bănuit de tentativă de contrabandă, care potrivit legii penale se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 600.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauzelor Speciale
29.04.2021


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tentativa-de-contrabanda-cu-tutun-de-peste-13-milioane-de-lei-la-postul-vamal-giurgiulesti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19