Select your Top Menu from wp menus

Tensiuni în PLDM din cauza ministrului Educației?

Președintele PD, Marian Lupu, sugerează că în interiorul Partidului Liberal Democrat există tensiuni în legătură cu decizia ministrului Educației, Mihai Șleahtițchi, de a introduce de la 1 septembrie în școli cursul de Istorie a Românilor și cel de Istorie Universală, scrfie Union.md

Potrivit lui Lupu, ministrul a luat decizia fără a-și consulta colegii de partid, iar acum în PLDM sunt mulți care nu sunt de acord cu decizia lui  Șleahtițchi.

Contactat de UNION, președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, i-a sugerat lui Lupu să-și concentreze atenția asupra tensiunilor din propriul partid.

”Noi nu am discutat la partid această problemă. Domnul Șleahtițchi este ministru și trebuie să se consulte cu prim-ministrul. Decizia dumnealui va fi apreciată de către premier”, a declarat Streleț.

Deputatul a refuzat să spună dacă în PLDM sunt persoane care nu susțin ideea de revenire la cursul de Istorie a Românilor.

”La ce bun aceste discuții care dezbină societatea. Pot să vă spun un lucru. Soluția de care avem nevoie cu toții este bunăstarea poporului. Iar soluțiile pentru ”Istorie” vor veni pe urmă ”, a mai spus Streleț.

Vă amintim că în conformitate cu un ordin semnat de ministrul Educației, începând cu 1 septembrie 2012, obiectul „Istoria” va fi redenumit în „Istoria Românilor şi Universală”.

sursa: union.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tensiuni-in-pldm-din-cauza-ministrului-educatiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19