Select your Top Menu from wp menus

Tatăl lui Valeriu Boboc: 7 aprilie este o taină, care poate cândva va ieşi la iveală

Tatăl lui Valeriu Boboc, tânărul care a decedat ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, a declarat că cele petrecute atunci în Piaţa Marii Adunări Naţionale rămân o taină. Deşi ştie ce s-a întâmplat în noaptea de 7 aprilie 2009 cu fiul său, bărbatul consideră că tot adevărul despre evenimentele de acum şapte ani nu se va afla prea curând. Solicitat de IPN, Victor Boboc, a spus că dacă s-ar fi dorit cu adevărat, persoanele care se fac vinovate de moartea fiului său, Valeriu, ar fi fost trase la răspundere.

Bărbatul spune că durerea pierderii fiului nu-l va părăsi toată viaţa. Acesta mărturiseşte că trăieşte cu speranţa că într-o bună zi, adevărul va ieşi la iveală. Victor Boboc presupune că în evenimentele din aprilie 2009 ar fi implicate şi persoane din actuala guvernare, de aceea autorităţile preferă să nu vorbească despre acest lucru. „Ştiţi, parcă nu-i dorită tema asta. Înseamnă că este ceva la mijloc, este un secret, o taină care poate cândva o să iasă la iveală”, a menţionat Victor Boboc.

Tatăl lui Valeriu Boboc consideră că în noaptea de 7 aprilie 2009 nu doar fiul său şi-a pierdut viaţa, dar şi alţi trei tineri. De asemenea, acesta afirmă că la câteva luni după evenimentele din acea noapte, încă două persoane s-ar fi stins din cauza torturilor la care au fost supuşi pe 7 aprilie 2009. În opinia lui Victor Boboc, aceste cazuri au fost însă muşamalizate.

Victor Boboc, a declarat că evenimentele din 2009, au condus, iniţial, Republica Moldova spre o direcţie pozitivă, adică spre calea europeană, însă lucrurile au luat ulterior o întorsătură negativă. „Atunci, prin 7 aprilie, băieţii au schimbat direcţia, cursul Moldovei spre o dezvoltare europeană. Da, sunt probleme, a sărăcit populaţia, dar asta e din cauza guvernării, care a păşit greşit şi nu a făcut reformele aşa cum trebuie. Atunci s-a deschis o cale bună pentru Moldova, a fost stârpit regimul comunist, care nu mai are cale de întoarcere, noi avem numai o direcţie”, a subliniat Victor Boboc. Acesta şi-a exprimat speranţa că totuşi, în Republica Moldova, va fi promovată direcţia europeană de dezvoltare a ţării.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tatal-lui-valeriu-boboc-7-aprilie-este-o-taina-care-poate-candva-va-iesi-la-iveala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19