În conformitate cu Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, preşedintele Nicolae Timofti a transmis Parlamentului propunerea de a examina candidatura lui Mihai Balan pentru numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, transmite Serviciul de presă al instituţiei prezidenţiale.
Mihai Balan îndeplineşte în prezent funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în statul Israel. Mihai Balan activează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene din anul 1990. Balan a lucrat în Direcţiile financiar-administrativă şi cea consulară în calitate de şef de direcţie. În perioada 1995-2001 a fost Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în statul Israel, iar în anii 2010-2011 – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Republica Elenă.
Serviciul de Informaţii şi Securitate nu are director de la 10 octombrie 2011, după ce Gheorghe Mihai a fost demis de Parlament, la solicitarea premierului Vlad Filat. Potrivit acordului de constituire a AIE 2, funcţia de director al SIS i-a revenit Partidului Liberal.
Amintim ca, acum 3 ani, ex-presedintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, l-a inclus in echipa sa de consilieri prezidentiali pe Mihai Balan, in calitate de expert în problemele de politică externă şi integrare europeană.
Mihai Balan este tatal lui Dan Balan, interpret de top din R.Moldova care, dupa ce a fost in Romania si SUA, a optat pentru o cariera muzicala in Rusia.