Procurorii din Hînceşti în termeni proximi au finalizat urmărirea penală şi au expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a bărbatului care i-a tăiat un deget fiului său, anunţă Serviciul de presă al Procuraturii Generale
Cazul a avut loc pe 8 aprilie curent într-un sat din raionul Hînceşti. Fiind furios că băiatul său a furat dintr-o gospodărie , părintele i-a tăiat un deget cu cuţitul.
Inculpatul în vârstă de 33 ani a dat pe foc falanga tăiată şi explică că aceasta a fost o pedeapsă, deoarece nu era primul furt comis de copil.
Actualmente, victima în vârstă de 12 ani se află în spital, iar în baza ordonanţei de protecţie bărbatul nu are dreptul să se apropie de locuinţa familiei sale timp de 90 de zile.
Pe parcursul urmăririi penale învinuitul a recunoscut integral vina.Dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă de până la 5 ani închisoare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…