Categories: EconomicSocialȘtiri

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali va crește

Vicepremierul Andrei Spânu a declarat astăzi într-o conferință de presă că în cadrul negocierilor cu Gazprom pe marginea acordului de livrare a gazelor naturale nu au existat condiționalități politice, iar pentru a opri speculațiile pe această temă, Guvernul va publica textul protocolului semnat cu conducerea concernului rus, transmite Radio Chișinău.

Andrei Spânu a comunicat că în luna noiembrie, va avea loc ședința interguvernamentală moldo-rusă, unde vor continua discuțiile. În același timp, el a subliniat că R. Moldova nu va renunța la implementarea Pachetului Energetic III. Părțile au mai convenit că, până la elucidarea tuturor aspectelor ce țin de datoriile istorice către Gazprom, R. Moldova nu va fi achita penalități până la finele anului 2022.

Potrivit vicepremierului, tariful la gaze pentru luna noiembrie va fi de aproximativ 450 de dolari pentru mia de metri cubi, iar în decembrie acesta ar urma să scadă. Totodată, Andrei Spânu a anunțat că tarifele pentru consumatorii finali ar urma să crească, însă, autoritățile vor oferi compensații pentru a sprijini populația afectată.

„Prețul pe care îl vor plăti consumatorii se stabilește la moment de „Moldovagaz” care va face toate solicitările către ANRE pentru revizuirea acestui tarif. Cu siguranță, prețul va crește în noile condiții de piață. Am început să cumpărăm gaz la un preț mai mare, dar care nu este cu mult mai are decât am cumpărat și în alți ani. În același timp, prețul ar putea să crească inclusiv din faptul că cursul valutar a crescut. Pentru a nu mă dat în foarte multe speculații, avem angajamentul că în următoarele câteva zile, vorbesc de două-trei zile, Moldovagaz să pregătească tot pachetul de documente ca să meargă la ANRE pentru solicitarea creșterii tarifului, iar Guvernul, în aceeași perioadă, să vină cu pachetul de suport pentru cetățenii noștri, astfel că oricare va fi creșterea, Guvernul să poată ajuta toți cetățenii noștri ca să nu fie foarte  dură în această perioadă complicată de iarnă”.

Republica Moldova consumă anual, în medie, până la 3 miliarde de metri cubi de gaze.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago