Categories: EconomicSocialȘtiri

Tarifele majorate sunt argumentate economic, dar nedrepte faţă de consumatori, opinie

Tarifele mai mari la gazele naturale şi energia electrică au argumentare economică, ţinând cont de devalorizarea monedei naţionale, însă sunt nedrepte faţă de locuitorii ţării, care vor trebui să cheltuiască mai mult pentru consum în condiţiile unor salarii şi pensii şi aşa mici. Opinia a fost exprimată de expertul economic Tatiana Lariuşin, care, solicitată de IPN, a menţionat că aceste majorări sunt cu atât mai grave cu cât în ultima perioadă patru cincimi din populaţia ţării a devenit mai săracă.

Expertul a menţionat că oamenii săraci şi până acum cu greu făceau faţă cheltuielilor pentru întreţinere, iar acum vor trebui să caute noi venituri pentru a le putea acoperi. Tatiana Lariuşin crede că majorările nu trebuiau făcute fără a consulta Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi autorităţile publice locale. De asemenea, expertul mai spune că aceste majorări vor face ca datoriile populaţiei pentru plăţile la serviciile comunale să crească.

La sfârşitul săptămânii trecute, după o zi şi o bucată de noapte de discuţii, Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifului pentru energia electrică furnizată consumatorilor în medie cu 30%. Un alt expert economic, Corina Gaibu, a menţionat pentru IPN că şi cheltuielile oamenilor se vor majora tot cu atât, iar dacă până acum o familie plătea pentru energie 300 de lei lunar, după majorarea tarifelor va achita în jur de 400 de lei. Corina Gaibu spune că cel mai grav este că, odată cu majorarea tarifelor la gaze şi energia electrică, vor urma şi alte scumpiri în lanţ, iar povara pe umerii consumatorilor va fi şi mai grea.

Pentru a economisi energia electrică, oamenii sunt îndemnaţi să o folosească eficient, şi anume să scoată din priză echipamente electronice când nu au nevoie de ele, pentru că acestea folosesc între 10% şi 60% energie chiar şi atunci când sunt în stand-by. În locuinţă pot fi instalate becuri economice sau cu LED. S-a constat că 15% din factura la energia electrică reprezintă consumul realizat de iluminarea cu becuri clasice. O atenţie deosebită trebuie acordată şi la procurarea aparatelor electrice şi electrocasnice, fiind preferate cele cu un consum redus de energie.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago