De astăzi, orheienii vor achita mai puțin pentru energia electrică. Noile prețuri au intrat în vigoare, după ce deciziile respective, aprobate vineri de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), au fost publicate în Monitorul Oficial.
Potrivit MOLDPRES , consumatorii casnici din raionul Orhei, care se situează în centrul țării vor achita 2 lei și 39 de bani pentru un kWh, cu 18 bani mai puțin decât anterior.
Ultima modificare a tarifelor la energia electrică a fost făcută la începutul lunii iulie curent, atunci când prețurile au scăzut cu 38 – 42 de bani per kWh.