Gabriela Patrașcu, studenta de la Universitatea de Medicină, care a dispărut acum două săptămâni a fost găsită moartă în pădurea de lângă Orhei.
Corpul tinerei, agăţat de un copac a fost găsit, la 300 de metri de la traseu, în apropiere de restaurantul „Doi Haiduci”.
Versiunea preliminară a oamenilor legii este că tânăra s-ar fi sinucis. Motivul care stă la baza acestei versiuni este faptul că „tânăra a accesat în ultima perioadă pagini web cu modalități de sinucidere”, spune un comunicat al IGP.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…