Pentru îndeplinirea acestui ambițios obiectiv, NASA trebuie să finalizeze proiectele de rachetă și capsulă spațială capabile să-i trimită pe oameni pe Planeta Roșie și să-i aducă înapoi în siguranță, fiind vorba aici de Space Launch System (SLS) și de capsula Orion, aflate încă în faza de testare.

Roverul robotizat ce urmează să fie trimis pe Marte în 2020 va transporta echipamentele necesare experimentului Mars Oxygen ISRU sau MOXIE, ce va extrage oxigen din dioxidul de carbon din rarefiata atmosferă marțiană. Dacă acest experiment va avea succes, primul echipaj uman care va păși pe Marte va dispune de tehnologia necesară pentru a-și asigura oxigenul atât pentru respirație, cât și pentru a alimenta motoarele rachetei cu care să poată reveni pe Pământ.

‘Vom produce oxigen pe o altă planetă — pentru prima oară când vom produce oxigen pe o altă planetă. Aceste experimente sunt reale, sunt aici”, a subliniat și administratorul adjunct al NASA, Dava Newman.

Sheyna Gifford, unul din membrii grupului, spune că echipajul este alcătuit din „șase persoane care vor să schimbe lumea”, iar arhitectul Tristan Bassingthwaighte adaugă că vrea să încerce „să amelioreze capacitatea oamenilor de a trăi în medii extreme, pe Pământ și în alte lumi”.

Francezul Cyprien Verseux, de 25 de ani, pregătește un doctorat la Roma și va încerca să exploreze mijloacele prin care un avanpost pe Marte va putea fi cât se poate de independent de Terra, utilizând organisme vii pentru transformarea materiilor prime găsite pe planeta roșie în produse ce pot fi consumate de om.

Astronauții care se vor îndrepta spre Marte vor petrece mult mai mult timp în spațiu decât în obișnuitele misiuni de șase luni pe Stația spațială internațională (ISS). Tehnologia actuală permite NASA să trimită misiuni robotizate pe Marte în opt luni, însă o misiune cu oameni ar dura în total între unu și trei ani.

Traiul îndelungat într-un spațiu strâmt, fără acces la aer și fără un minim de intimitate, dă naștere adesea la conflicte. Agenția spațială americană vrea să afle cât mai multe lucruri despre coeziunea și evoluția psihologică a membrilor unor astfel de misiuni care implică izolare înainte să trimită astronauți spre Marte, operațiune prevăzută în anii 2030.

În acest scop au avut loc deja două misiuni de patru și opt luni, NASA cheltuind 1,2 milioane de dolari pe aceste simulări. Recent a primit o suplimentare de un milion pentru trei noi experimente în anii următori, potrivit lui Kim Binsted, om de știință aflat în fruntea acestui program.

În timpul misiunii de opt luni au izbucnit conflicte, însă membrii echipajului și-au rezolvat problemele. „Unul din învățămintele pe care le-am tras este că nu pot fi evitate unele conflicte personale. Acest lucru se va întâmpla fără îndoială în misiunile lungi, chiar cu cei mai amabili și toleranți oameni”, a adăugat dna Binsted.

Primele rezultate științifice ale acestor misiuni vor fi făcute publice peste un an, încheie AFP.

‘Nu există nicio bază științifică — nici cel mai mic indiciu — că un asteroid sau alt obiect ceresc se va lovi de Terra în acest interval de timp’, a afirmat Paul Chodas, manager al departamentului pentru Obiecte din apropierea Pământului din cadrul Jet Propulsion Laboratory (JET) al NASA din Pasadena, statul american California.

În realitate, observațiile realizate de NASA arată că nu există vreun asteroid sau vreo cometă care să se ciocnească cu planeta noastră în viitorul secol. Pentru toți asteroizii potențial periculoși din acest punct de vedere, probabilitatea unui impact cu Terra este de mai puțin de 0,01 % pentru următorii o sută de ani.

sursa; agerpres.ro

„Dacă este vorba despre un impact care a penetrat în stratul de rocă de la suprafață, ajungând până la mediul din subsol, este posibil ca mostre ale acestui mediu să fie conservate în sticla formată după impact”, conform lui John Mustard, cercetător la Universitatea Brown.

John Mustard a colaborat la acest studiu cu cercetătorul Kevin Cannon de la aceeași universitate. Cei doi au continuat cercetările desfășurate de Peter Shultz (de asemenea de la Universitatea Brown) care a demonstrat că în sticla de impact se pot păstra urme de plante și alte molecule organice. Shultz a analizat mostre de sticlă de impact provenită dintr-un crater din Argentina.

„Munca depusă de Peter și de alții demonstrează că sticla de impact poate păstra semnături biologice. Ținând cont de acest lucru, ne-am gândit să căutăm astfel de sticlă pe Marte”, a explicat Kevin Cannon.

Identificarea sticlei de impact în fotografiile realizate de sonda MRO s-a dovedit dificilă pentru că acest material nu reflectă lumina solară la fel de puternic ca rocile din jur. În cadrul unui experiment, cei doi cercetători au încercat să obțină condiții similare mediului de pe Marte prin încălzirea unor roci similare celor de pe Marte într-un cuptor pentru a obține sticlă. Apoi ei au identificat lungimile de undă ale luminii reflectate de această sticlă și au creat un algoritm pentru identificarea unor semnale similare în datele transmise de MRO. Experimentul lor a fost un succes.

„Această importantă descoperire a sticlei de impact de pe Marte demonstrează că mai avem multe de învățat din datele transmise în cursul misiunii MRO”, a comentat și Richard Zurek, cercetător din cadrul proiectului MRO de la NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) din Pasadena, California.

MRO se află pe orbita lui Marte de la data de 10 martie 2006. Principalul obiectiv al acestei misiuni este de a determina dacă în trecutul acestei planete a existat apă și cât de mult timp a rezistat apa pe această planetă

NASA va realiza joi primul zbor de test al ”farfuriei zburătoare”, un proiect ambiţios şi revoluţionar prin care cercetătorii speră să pună bazele primei misiuni cu echipaj la bord care ar urma să ajungă pe Marte.

Testul de altitudine se va realiza la o bază a Marinei americane din Hawaii. Un balon lat de 12 metri va fi folosit pentru a înălţa nava de peste trei tone la mare altitudine. Balonul are o dimensiune echivalentă cu cea a circa trei terenuri de fotbal şi va ridica farfuria zburătoare la o înălţime de peste 36 de kilometri, moment în care aceasta se va desprinde. O rachetă va propulsa apoi nava, cu o viteză de patru ori mai mare decât cea a sunetului, la o altitudine de 55 de kilometri.

Odată ajunsă la această înălţime, nava ca începe să coboare cu ajutorul unui airbag în formă de gogoaşă şi a unor paraşute supersonice cu un diametru de 30 de metri. Încetinită de acestea, farfuria zburătoare ar urma să cadă în ocean, la două ore şi 15 minute de la lansare.

Navă spaţială face parte dintr-un proiect care se numeşte deceleratorul supersonic cu densitate scăzută (LDSD).

În iunie 2014, NASA a realizat primul test din cadrul LDSD. Agenţia guvernamentală a vrut să vadă cum vor performa două dispozitive care ar urma să fie folosite în cadrul misiunii în care oamenii vor ajunge pe Marte, însă, din păcate, o paraşută nu s-a deschis corespunzător în timpul testărilor.

Tehnologiile ar urma să ajute la aterizarea navei spaţiale în siguranţă pe planeta roşie. De asemenea, aceasta ar urma să permită trimiterea unor sarcini utile grele pe suprafaţa lui Marte.

Zilele acestea a fost difuzată o informație în care se spune că experții NASA avertizează că după mulţi indicatori Terra ar putea să semene într-un an – un an şi jumătate cu planeta Marte (iar ziua de 21.12.2012 este exact în perioada de timp indicată septembrie 2012 – februarie 2013). Și asta, potrivit savanților americani, pentru că în magnetosferă, învelişul care protejează Pămîntul de radiaţiile solare, s-au format găuri prin care pot pătrunde razele ultraviolete capabile să distrugă tot ce este viu pe Terra. Această carapace magnetică serveşte ca scut şi împotriva vîntului solar – fluxuri de particule ionizate care circulă cu o viteză de jumătate de milion de kilometri pe oră. În cazul în care acest scut va dispărea, Pămîntul se va transforma în deşert, avertizează ei.