Bărbatul era foarte afectat de „crimă” şi a cerut să fie pedepsit cu moartea pentru fapta lui.

El le-a povestit poliţiştilor că Happy fusese cel mai bun prieten al său până în momentul în care acesta a început să consume droguri. După o „prietenie” de mai mulţi ani, Geoff Gaylord l-a ucis pe Happy, prietenul său imaginar, cu şapte lovituri de cuţit, iar apoi l-a îngropat în grădina din spatele casei.

„Nu mă gândeam vreodată că voi face asta. Mi-am ucis cel mai bun prieten. Sunt o persoană îngrozitoare şi merit să fiu pedepsit”, a spus el, tulburat.
Oamenii legii s-au deplasat la domiciliul bărbatului, dar nu au găsit decât instrumente folosite pentru consumarea drogurilor şi o mitraliară. Omul a fost amendat pentru neplata mai multor taxe şi eliberat.

Gândirea de turmă explică, în parte, o serie de manii generale care au izbucnit de-a lungul timpul. Mulţimi de oameni au început să se poarte ciudat, fenomenul degenerând repede şi fiind dat uitării la fel de repede.

Epidemia de râs din Tanganyika

Totul a început, în 1962, cu o glumă. Însă după ce 95 de eleve de la o şcoală de de fete din Tanganyika, în prezent Tanzania, au fost lovite de ”epidemia de râs”, forţând instituţia să-şi închidă porţile pentru două luni, lucrurile au început să fie serioare.

Epidemia de râs a început pe 30 ianuarie, de la trei tinere care au început să râdă. Veselia s-a transformat în curând într-un val de plânsete de anxietate, frică de a fi urmărit şi chiar violenţă. Aceste simptome s-au răspândit cu rapiditate prin şcoală, aparent prin contactul direct cu o persoană care ar fi suferit de acest ”virus”. Efectele sale începeau să se vadă imediat şi puteau dura de la câteva ore la 16 zile.

Şcoala a fost nevoită să se închidă în martie, când mai mult de jumătate dintre eleve, respectiv 95 din 159, au fost afectate. La zece zile după închiderea instituţiei, boala a reapărut, într-un sat din apropiere unde locuiau câteva dintre fetele care s-au îmbolnăvit. În total, circa 217 localnici au fost afectaţi de această epidemie în perioada aprilie-mai. Epidemia de râs s-a răspândit şi în alte zone, de fiecare dată existând o legătură cu o persoană de la şcoala de fete.

Cum se întâmplă cu majoritatea bolilor psihogenice, nu era nimic fizic în neregulă cu persoanele afectate. Nu aveau febră, convulsii sau alte simptome, ceea ce a exclus teoria unor patogeni.