Categories: PoliticȘtiri

Sute de basarabeni vor merge mâine la Iași pentru a marca Mica Unire

Peste 200 de basarabeni vor merge mâine la Iași pentru a marca împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire din anul 1859, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza. Oamenii spun că în Anul Centenarului Marii Uniri, toți cei care simt românește trebuie să își unească eforturile pentru ca mesajul unirii să ajungă la fiecare om.

Autocarele vor porni mâine dimineață la Iași, în zori, la ora 05.00, din Piața Marii Adunări Naționale. „Unirea Principatelor Române din 1859 a reprezentat un prim pas pentru înfăptuirea Marii Uniri din 1918. La fel cum strămoșii noștri au luptat pentru ca Unirea să devină realitate, la fel și noi trebuie să ne unim eforturile pentru ca anul 2018 să fie Anul Unirii”, precizează Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

Cu această ocazie, Primăria Municipiului Iași va organiza o serie de evenimente, menite să marcheze Unirea Principatelor Române din anul 1859. Astfel, la ora 9.00, în cadrul Primăriei Iași va avea loc întâlnireaaniversară între autoritățile locale din Iași și Chișinău și lansarea Mapei filatelice aniversare „Iași – Chișinău: 10 ani de la înfrățire”. Evenimentul va fi urmat de un concert extraordinar cu genericul „Noi suntem români”. La ora 11.00, în Piața Unirii din Iași va avea loc manifestarea oficială – discursurile oficialităţilor locale şi centrale, depunerea coroanelor de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Parada Militară, precum și Hora Unirii „Hai să dăm mână cu mână”.

La ora 14.30, în incinta Muzeului Unirii din Iași va avea loc Vernisajul expoziției „De la Unirea Principatelor la Marea Unire – parcurs istoric și cultural”.

Asociația „UNIREA – Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale și a culturii românești.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

4 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

4 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

5 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

6 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

7 zile ago