SURPRINZĂTOR pentru popor: REFERENDUM privind strămutarea Pieţei din Orhei

Edilii  orheienii  au decis  să organizeze un referendum pentru a muta Piața comercială din centrul oraşului. Proiectul acestei decizii  nu figura  pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului orăşenesc Orhei, care a avut loc în după amiaza zilei de ieri,  dar  consilierii au acceptat  să o includă în agendă, la propunerea  reprezentantului fracţiunii majoritare,   Pavel Verejan.
Un singur  consilier şi-a exprimat dezacordul  cu  această intenţie.  Liberalul  Oleg Matei  a declarat  că proiectul deciziei nu a fost discutat în comisia de specialitate din care el face parte şi a propus ca documentul să fie respins ori aprobat doar dacă  Primăria va prezenta mai multe informaţii.
Primarul Ilan Șor a promis  că până la  1 iulie Primăria va prezenta un proiect de strămutare a Pieței   şi a declarat că referendumul nu este o chestiune atât de importantă încât despre acesta să se discute  câteva ore. Șor s-a arătat convins că strămutarea pieţei va aduce mai mult confort  și avantaje atât vânzătorilor, cât şi cumpărătorilor. Iar grabă cu care  trebuie luată  decizia despre  referendum şi organizarea operativă a  acestuia la mijlocul lunii viitoare a fost explicată de către primar  prin faptul că  mai apoi oamenii vor pleca în concedii.
Decizia, care prevede ca referendumul privind   Piaţa comercială oraşenească  să fie organizat la 17 iulie curent  a fost aprobată cu voturile ale 21 din cei 26 de consilieri orășenești prezenți în sală.
Amintim că acum o jumătate de an, în incinta Primăriei au  mai avut loc discuţii privind soarta Pieţei  din centrul oraşului. În cadrul unei adunări, la care au participat micii comercianţi, viceprimarul Reghina Apostolova a spus că zvonurile despre închiderea Pieţei centrale nu au niciun temei şi că aceasta va continua să activeze în acelaşi loc. Apostolova a mai declarat atunci că există doar intenţia de a deschide o piaţă angro nouă vizavi de Gara auto, pe aşa zisul “şes” din partea estică a oraşului.
RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago