Surprinzător: la Orhei 8% s-au declarat români, dar limba română e vorbită de 34%

Biroul Național de Statistică a publicat astăzi datele Recensământului Populației și Locuințelor, care a fost efectuat 3 ani în urmă. Potrivit acestuia în 2014 recenzorii au numărat că în raionul Orhei locuiau 101502 persoane, aceleași date arată că acum trei ani în orașul Orhei exista o populație de 21065 de oameni.Sub aspect etnic 86,5% din cei supuși recenzării în raionul Orhei, s-au declarat moldoveni, 8,8% – s-au declarat români, 3% – ucraineni, iar 1,3% – ruși.
Pe de altă parte, limba română a fost declarată drept limbă maternă de 33,2% dintre cei chestionați, limba moldovenească de 61,5%, 2,7% au spus că este limba rusă, iar 2,3% – ucraineana.
Alte date sunt înregistrate la capitolul limba vorbită de obicei. În raionul Orhei, potrivit recensământului de acum trei ani,  limba română era vorbită de obicei de 34% din locuitori, limba moldovenească de 60,3%, 3,9% de obicei vorbesc în limba rusă, iar 1,7% vorbesc de obicei în limba ucraineană.
Recensământul, care a fost efectuat în 2014, a fost supus mai multor critici care au pus sub semnul întrebării veridicitatea datelor. După recenzare, mai mulți oameni au declarat că nici nu au fost vizitați de recenzori, iar ulterior autoritățile au tergiversat publicarea datelor. La conducerea  BNS s-au schimbat câteva persoane, iar datele din chestionare în loc să fie introduse prin scanare, au fost introduse manual.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

24 de ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago