În România doctorul în ştiinţe politice, Valentin Naumescu a publicat o analiză întitulată “Majoritatea pro-europeană de la Chişinău, în pericol. E nevoie de o emoţie puternică, pe finalul campaniei. Ce poate face România, înainte şi după?“ În textul plasat pe contributors.ro acesta prezintă câteva cauze pentru care rezultatul alegerilor din 30 noiembrie să nu fie unul favorabil partidelor care se declară pro-europene reclamându-se în aceste condiţii negocierea cu cu un partid de stânga sau cu rusofon
Printre altele autorul menţionează că nu e normal să ai un partid câştigător al alegerilor cu un scor de 20-21% (PCRM), cum arată sondajele recente, şi acela evident exclus din start din coaliţia de guvernământ.
Ideea undei guvernări PLDM-PD-PCRM este vehiculată activ în ultimele zile, după publicarea rezultatelor ultimului sondaj realizat de Institutul de Politici Publice de la Chişinău.
Ieri liberalii, foştii colegi de coaliţie în AIE-1 şi AIE-2 cu PLDM şi PD, au solicitat celor două formaţiuni să precizeze cu cine vor face coaliţie post-electorală.
Amintim că actualele partide de la guvernare au ajuns la putere după protestele anti-comuniste din aprilie 2009.Mii de tineri au ieşit atunci să protesteze contra victoriei PCRM în alegeri, iar în altercaţiile care au urmat cel puţin o persoană a fost ucisă , iar alte zeci au fost rănite şi maltratate în comisariatele de poliţie.
Până în prezent nici o persoană din conducerea ministerului de interne de atunci nu a ajuns să fie condamnată pentru aceste acţiuni.
sursa: National.MD