Uniunea Europeană, Canada, Turcia, SUA şi alte ţări cer acces total în regiunea treansnistreană pentru misiunea OSCE. Mesajul a fost postat pe contul de twitter al Ambasadei SUA la Moscova. În mesaj se mai spune că Tiraspolul trebuie să coopereze.
Amintim că KGB-ul din regiunea separatistă a introdus restricţii privind accesul reprezentanţilor misiunii OSCE în Moldova de la 1 februarie. Potrivit unui comunicat al instituţiei, membrii OSCE nu mai pot intra în stânga Nistrului prin toate „punctele vamale”. Măsura ar fi fost luată drept răspuns la deteriorarea relaţiilor dintre Tiraspol și Misiunea OSCE în Moldova. Reprezentanţilor OSCE li se permite să intre în rmn doar prin punctele de control Dubăsari-Criuleni și Tighina-Chișinău. Excepţie de la această regulă fac doar conducătorii misiunii și reprezentanții OSCE care fac parte din Comisia Unificată de Control.
După proclamarea independenţei în raioanele din stânga Nistrului s-au intensificat tendinţele separatiste susţinute de Moscova. Un război în 1992 a fost purtat de forţele constituţionale cu reprezentanţii separatiştilor care au fost susţinuţi de căzăcime, dar şi de armata rusească. Ulterior a fost semnat un acord de încetare a focului, regimul separatist de la Tiraspol continuând să existe până în prezent în mare parte graţie susţinerii financiare a Rusiei. Regiunea separatistă nu achită pentru consumul de gaze naturale, iar mai multe întreprinderi din zonă au ajuns în urma unor privatizări ilegale în mâna firmelor ruseşti.
sursa: National.MD