Categories: EconomicPoliticȘtiri

SUA și UE și-au reluat convorbirile pentru TTIP

SUA și Uniunea Europeană și-au reluat luni convorbirile pentru a încerca să ajungă la un acord comercial și de investiții SUA-UE, așa numitul TTIP sau Tafta, înainte de sfârșitul anului, în pofida unei opoziții crescânde și a șocului provocat de votul britanic pentru ieșirea din UE, informează AFP.

Negociatorii s-au reunit la Bruxelles pentru a 14-a rundă de discuții asupra proiectului TTIP, care ar crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, discuțiile urmând să dureze până vineri.

Convorbirile continuă în pofida opoziției unor piese grele ale Uniunii, ca Germania și Franța, precum și a mobilizării cetățenilor împotriva Tafta.

Reprezentanții celor două părți și-au exprimat public voința de a termina negocierile înainte de finalul administrației Obama.

Dar în culise, diplomații se îndoiesc din ce în ce mai mult de această eventualitate, convinși că negocierile vor trebui suspendate cel puțin până după alegerile în Franța și în Germania din anul viitor.

‘Cred că un acord în 2016 este imposibil și toată lumea o știe bine, inclusiv cei care spun contrariul în comunicate lungi’, a afirmat secretarul de stat francez al comerțului exterior, Matthias Fekl, săptămâna trecută.

Parisul se simte frustrat în special de lipsa de progres în dosare-cheie, ca agricultura și accesul la piețele publice americane pentru întreprinderile europene.

Nepopular, Tafta este — încă de la începerea negocierilor în 2013 — ținta asociațiilor ecologiste și antimondializare, care acuză acest acord că va lăsa câmp deschis de acțiune companiilor multinaționale, permițându-le să ocolească reglementările.

La Bruxelles, între 50 și 100 de militanți antiTafta, membri ai unui colectiv de apărare a naturii, au încercat — costumați în animale — să ajungă la clădirile europene în care au loc negocierile. Ei au fost respinși de serviciul de securitate, potrivit agenției Belga.

Comisarul european al comerțului, Cecilia Malmstrom, a repetat în cursul săptămânii trecute că echipele sale lucrează în continuare la încheierea unui acord până la sfârșitul anului 2016.

În cursul unei vizite la Washington, Cecilia Malmstrom a mai anunțat că negocierile vor supraviețui votului pentru Brexit, chiar dacă Regatul Unit este principalul susținător al acestui acord de liber schimb.

‘Logica Tafta este la fel de puternică astăzi ca și înaintea’ referendumului britanic, a asigurat Cecilia Malmstrom.

RadioOrhei

Recent Posts

Ministerul turc de Externe: Rusia și Ucraina au convenit asupra unei întâlniri a liderilor

Rusia și Ucraina au ajuns la un „acord de principiu” privind o întâlnire între Volodimir…

6 ore ago

Avertizare – cod galben/portocaliu de caniculă

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 26 – 27 iulie 2025, în nordul…

o zi ago

Uniunea Avocaților anunță posibila prelungire a grevei generale

Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova a aprobat, în ședința din 24 iulie 2025, proiectul…

2 zile ago

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea

În cadrul vizitei sale de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de…

2 zile ago