Comisia pentru finanţe a Senatului american a aprobat scoaterea Republicii Moldova, alături de Rusia, de sub incidenţa amendamentului Jackson Vanik, ceea ce deschide calea stabilirii unor relaţii comerciale bilaterale normale. Amendamentul, impus în anii 70 ai secolului trecut, era gândit să penalizeze Uniunea Sovietică, pentru a forţa emigrarea evreilor scrie Europa Liberă
Preşedintele comisiei, Max Baucus, democrat de Montana, a declarat Europei Libere, că scoaterea Moldovei de sub incidenţa acestui amendament ar fi trebuit să aibă loc de mult dar a fost amânată din motive de timp. Ambasadorul Moldovei la Washington, Igor Munteanu, a salutat votul din Senat drept un gest important pentru ţara sa.
Votul din comisia de finanţe trebuie confirmat de plenul Congresului.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…