Categories: ExterneȘtiri

SUA afirma ca 400 de milioane cash pentru Iran au fost o „parghie” pentru eliberarea unor prizonieri

Departamentul de Stat american a afirmat joi ca a platit 400 de milioane de dolari in numerar Iranului, conform deciziei unui tribunal international, numai dupa ce s-a asigurat ca prizonierii americani au fost eliberati. „Am profitat de asta pentru a ne asigura ca avem cea mai puternica parghie posibila pentru a ne scoate oamenii de acolo, pentru a-i scoate in siguranta”, a declarat joi purtatorul de cuvant al diplomatiei SUA, John Kirkby, citat de Reuters.

A fost prima afirmatie publica a administratiei de la Washington care a legat plata respectiva de eliberarea a cinci prizonieri americani din Iran. Anterior, atat presedintele Barack Obama, cat si secretarul de stat John Kerry negasera ca banii ar fi fost o recompensa pentru eliberarea ostaticilor sau ca ar fi avut vreo legatura cu acordul nuclear cu Iranul, citeaza Agerpres.

Casa Alba a anuntat pe 17 ianuarie plata catre Iran a 400 de milioane de dolari blocate in 1981, plus 1,3 miliarde de dolari dobanzi datorate pentru aceasta suma. Banii apartineau unui fond iranian anterior revolutiei islamice din 1979, pentru cumpararea de echipamente militare americane care nu au mai fost livrate dupa schimbarea de regim de la Teheran.

Pe 4 august, Wall Street Journal a afirmat ca plata s-a facut cash, in colete expediate cu un avion, si ca ar fi fost vorba de o recompensa. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Josh Earnest, a explicat atunci ca s-a folosit numerarul deoarece SUA si Iranul nu au relatii bancare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago