Victoria candidatului republican Donald Trump a fost comentată pe o rețea de socializare de fostul premier Ion Sturza. Acesta scrie că lumii civilizate pentru a înțelege ce bine i-a fost, îi erau necesare două lucruri Brexit – ieșirea Marii Britanii din UE și Trump ajuns președinte.
Sturza spune că în acest caz – elitele cosmopolite, arogante și ignorante au suferit o înfrângere zdrobitore. Pe de altă parte la Kremlin astăzi se bea șampanie, iar în actuala ecuație geostrategică Moldova ar putea fi de acum înainte la marginea intereselor americane și în centrul celor rusești. Dacă Igor Dodon va câștiga alegerile va consolida această stare de fapt, fiind un final jalnic al politicii americane de „stabilizare” a Republicii Moldova în zona de sărăcie, corupție, crimă organizată și oligarhie cleptocrată.
Sturza îndeamnă însă la optimism și crede că nu ne strică un pic de pragmatism sănătos, iar cetățenii moldoveni nu trebuie să le plângă de milă americanilor, așa cum nu nu ne-au plâns nici ei, „stabilizându-ne” din interese „geopolitice”