Vicepreşedintele PLDM, deputatul Valeriu Streleţ nu neagă faptul că ar fi discutat la telefon cu şeful FISC-ului, Nicolae Vicol și că cel din urmă l-ar fi consultat cu privire la numirea unor şefi ai inspectoratului fiscal din zona de nord a ţării, scrie hotnews.md
Acesta a spus că scurgerile de informaţii sunt bine regizate de cei implicaţi în afaceri dubioase.
Nici preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, vizat în aceste convorbiri nu neagă faptul că ar fi discutat cu şeful FISC-ului, Nicolae Vicol şi că s-ar fi interesat de mersul unor controale fiscale
Şeful direcţiei urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Bogdan Zumbreanu, susţine că înregistrările telefonice care au apărut în presă sunt o încercare de a intimida organele de urmărire penală. transmite Info-Prim Neo. Zumbreanu a declarat că aceste difuzări fac parte dintr-o campanie intenţionat demarată pentru a distrage atenţia de la investigaţiile care sunt efectuate în dosarul directorului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol.
Potrivit Adevărul el nu exclude că înregistrările au fost trimise jurnaliştilor de către foşti ofiţeri CNA, care au fost demişi după reformarea instituţiei.
Filat il cearta pe Vicol ca nu a scos postul fiscal si controlul de la firma producatoare de spirt Multival din Alexandreni
Strelet vorbeste cu Vicol despre candidatura sefului fisc la Balti
Vicol discuta cu sef IF Hincesti-Loghin ca toata republica trebuie sa fie verde
ALte înregistrări audio pot fi găsite pe urmatoarle link-uri