Select your Top Menu from wp menus

Streleţ: PLDM-iştii cu dosare penale, să-şi suspende calitatea de membru de partid

Membrii Partidului Liberal Democrat vizaţi în cel puţin un dosar penal urmează să-şi suspende calitatea de membru pe perioada cât sunt efectuate cercetările şi până la obţinerea unei decizii a instanţei de judecată.
În acest mod PLDM îşi purifică rândurile de membrii care comit fărădelegi. Despre aceasta a comunicat ex-premierul Valeriu Streleţ, actual liderul interimar al Partidului Liberal Democrat, în cadrul clubului de presă „Rezonanţa socială”.
Valeriu Streleţ spune că dacă alegerile anticipate nu vor putea fi evitate, PLDM nu are altceva de făcut decât să-şi consolideze forţele. Acum formaţiunea stabileşte principiile sale de resetare şi se pregăteşte de congres. Valeriu Streleţ nu a spus când urmează să aibă loc congresul şi nici dacă va candida la funcţia de preşedinte al partidului.
Cât ţine de Maia Sandu, ex-ministrul educaţiei din partea PLDM şi care a fost propusă la funcţia de premier, Valeriu Streleţ a spus că aceasta caută acum să vadă în ce direcţie să-şi construiască mai departe cariera politică şi a evitat să precizeze dacă se propune candidatura ei la conducerea PLDM.
sursa: politics.md