Categories: EconomicPoliticȘtiri

Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală a fost semnată – agricultorii nu renunţă la proteste

Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală a fost semnată de ţoţi miniştrii şi premierul Iurie Leancă. În urma compromisului la care s-a ajuns Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va gestiona strict dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii agricole şi nu va prelua asupra sa competenţele altor instituţii scrie Kommersant.
Documentul a fost semnat după ce marţi, Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a convocat o ședință cu participarea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov și a altor membri ai Guvernului.

Agricultorii din republică în repetate rânduri şi-au exprimat nemulţumirea de faptul că Strategia nu a fost semnată şi publicată în Monitorul Oficial aceasta fiind o o condiție a UE pentru accesarea de către R.Moldova a fondurilor nerambursabile ENPARD în valoare de peste 68,5 mil. de euro.

Anterior aceeaşi publicaţie scria că tergiversarea semnării documentlui ar fi provocată de neînţelegerea dintre PLDM şi PD asupra cine va gestiona fondurile europene . Or, Ministerul Agriculturii este condus de un reprezentant al PLDM , iar Ministerul Economiei de un reprezentant al PD.

Recent s-a anunţat însă că banii oricum vor veni deja după campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an.

Fermierii care la începutul acestei săptămâni anunţau că vor organiza un protest pe data de 28 mai , inclusiv din cauza că guvernanţii nu semnaseră Strategia, salută pasul de ieri, dar nu renunţă la proteste.
Preşedintele Uniagroprotect Alexandru Slusari, spune că nerezolvată a rămas problema privind liberalizarea pieţei produselor petroliere pentru agricultori

RadioOrhei

Recent Posts

Procuratura Anticorupție sugerează că actuala putere este responsabilă de mai multe eșecuri în reforma justiției

În contextul interesului sporit și multiple întrebări din partea presei despre scrisoarea care a apărut…

4 ore ago

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS,…

6 ore ago

Comunicat DSE Orhei: intervenții la două incendii de amploare și extragerea unei persoane care s-a aruncat în fântână

În perioada de 29.04 - 14.05.202 pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești…

8 ore ago

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

2 zile ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

2 zile ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

4 zile ago