Categories: PoliticȘtiri

Ștefan Gligor: Stoianoglo are șansa istorică să fie o surpriză pentru toată clasa politică

Expertul Ștefan Gligor este de părere că noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, care ieri a fost desemnat în funcție, are o șansă istorică să demonstreze că, indiferent de conjunctura care l-a adus în această funcție, dând dovadă de principialitate, poate fi o surpriză pentru toată clasa politică din Republica Moldova, inclusiv pentru PSRM. În opinia lui, un prim test pentru șeful Procuraturii va fi poziția lui față de dosarele de rezonanță, transmite IPN.

„Eu sper mult că numirea domnului Stoianoglo, care are o reputație bună de persoană integră, echilibrată, să fie o surpriză mai mult plăcută pentru toată lumea. Eu sper că domnul Stoianoglo înțelege cât de dificilă este misiunea lui și cât de repede se poate discredita în momentul în care nu face față volumului de lucru care s-a acumulat în perioada 2015-2019”, a declarat Ștefan Gligor în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul TVR Moldova.

În opinia lui, dacă Stoianoglo va convinge societatea la capitolul „jafului secolului”, „spălătoriei rusești”, finanțării ilegale a partidelor, prin anchete credibile, documentate și soldate cu rezultate concrete, atunci are șansa să schimbe fața Procuraturii și să contribuie la o schimbare istorică în justiție.

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu susține că numirea lui Alexandr Stoianoglo nu este rezultatul vreunei înțelegeri între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, așa cum se vehiculează în spațiul public. „În lege au rămas unele norme care îl fac pe procuror foarte vulnerabil de politică pentru că acum există posibilitatea ca Ministerul Justiției să creeze o comisie pentru a evalua activitatea procurorului. Nu mai este un mandat inamovibil”, a menționat Sergiu Sîrbu.

Deputatul PAS Mihai Popșoi afirmă că pentru președintele Igor Dodon un procuror independent cu adevărat era ca un vis urât. „În această situație, șeful statului a găsit necesar să contribuie la debarcarea Guvernului precedent. Pentru dumnealui cel mai important este să-și salveze propria piele de închisoare și, concomitent, să câștige și al doilea mandat. Dar primordial era să nu ajungă pe banca acuzaților. (…) Dodon are interese strict înguste, de ordin personal, de aceea, are nevoie de un procuror general care, cel puțin, să nu se atingă de el”, a declarat parlamentarul.

Alexandr Stoianoglo a fost numit prin decret prezidențial în funcția de procuror general, după ce a obținut cel mai mare punctaj la proba interviului, organizată de Consiliul Superior al Procurorilor. Potrivit Constituției, procurorul general este numit în funcție pentru un mandat de șapte ani, fără dreptul de a fi numit din nou în această funcție.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago