Oraşele Cahul, Orhei, Soroca şi Ungheni vor obţine statut de municipiu. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament în prima lectură, informează MOLDPRES.
Proiectul a fost înaintat de un grup de deputaţi şi vizează completarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Potrivit autorilor iniţiativei, “statutul de municipiu va remarca importanţa oraşe respective şi le va acorda posibilitatea majorării veniturilor bugetelor acestora”
Unii deputaţi au propus ca şi oraşelor Edineţ, Hînceşti şi Străşeni să le fie atribuite statut de municipiu. Propunerile vor fi analizate atunci cînd proiectul va fi examinat în lectura a doua.
În prezent statut de municipiu au oraşele Chişinău, Bălţi, Comrat, Bender şi Tiraspol.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…