Select your Top Menu from wp menus

Statul vrea să pună mâna pe sutele de mii de euro desintate coruperii deputaţilor

Procurorii solicită confiscarea a 750 de mii de euro care ar fi fost destinaţi câtorva deputaţi pentru ca aceştia să părăseasca coaliţia de guvernământ. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Genrale cauza penală vizînd tentativa de corupere a deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova a fost finalizată şi expediată instanţei de judecată

Pe banca acuzaţilor vor compărea două persoane, care pe 7 martie, au fost reţinute de procurorii şi ofiţerii anticorupție, în timp ce transmiteau 250 de mii de dolari unui intermediar. Banii urmau să ajungă la un deputat, pentru a-l determina să părăsească coaliția de guvernare.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a mai găsit o jumătate de milion de euro în una din băncile comerciale din capitală, într-un seif închiriat de unul dintre învinuiţi. Din probele acumulate în cadrul urmăririi penale, rezultă că și suma de 500 mii euro era predestinată pentru pregătirea coruperii altor doi deputaţi din Parlament.

De menţionat că bărbatul şi femeia reţinuţi în acest caz sunt foşti angajaţi ai MAI.

Amintim că anterior într-un interviu pentru INFOTAG Fostul judecător la CEDO din partea Moldovei, avocatul Stanislav Pavlovschi a declarat că presupusa tentativă de a transmite unui deputat bani pentru a părăsi fracţiunea nu ar fi un act de corupţie. Potrivit prevederilor Codului Penal al Republicii Moldova (CP) corupţia este remunerarea – „pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia”. Părăsirea fracţiunii nu face parte din atribuţiile unui deputat al parlamentului. Transmiterea ipotetică a acestor bani în Moldova nu este o crimă, susţine Pavlovschi.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/statul-vrea-sa-puna-mana-pe-sutele-de-mii-de-euro-desintate-coruperii-deputatilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19