Select your Top Menu from wp menus

Statul va întreprinde toate măsurile pentru a întoarce compania Air Moldova în proprietatea Republicii Moldova

Statul va întreprinde toate măsurile pentru a întoarce compania Air Moldova în proprietatea Republicii Moldova. Declarația aparține președintelui Igor Dodon care, într-un briefing de presă susținut după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 12 septembrie, a mai precizat că sunt toate premisele și argumentele care permit anularea contractului de privatizare a Air Moldova, transmite IPN.

Un alt subiect discutat la ședința CSS a fost cel care ține de concesionarea Aeroportului Chișinău. „De la momentul inițierii concursului și până la momentul concesiunii au existat încălcări ale legislației. Acest lucru este constatat de către Guvern și de comisia parlamentară, care trebuie să vină cu un raport și pe aeroport, și pe Air Moldova”, a declarat Igor Dodon.

Al treilea subiect discutat la CSS a fost cel care ține de situația Aeroportului din Mărculești. „Este un activ important al statului, care deține infrastructura necesară. Am solicitat toate informațiile pentru ca la următoarea ședință a CSS să vedem cum utilizăm acest activ”, a spus Igor Dodon.

Președintele a mai precizat că se dorește deschiderea a două aeroporturi internaționale, unul la sudul și altul la nordul Republicii Moldova, pentru a se crea concurență Aeroportului Internațional Chișinău.